10 motive să-ți inscrii copilul la cursuri de arte marțiale - interviu cu Marius Stan, antrenor de Jiu-Jitsu Brazilian

Ce este Jiu Jitsu Brazilian?


Este unul dintre cele mai eficiente sporturi când vine vorba de auto-apărare. A fost dezvoltat în Brazilia în secolul XX de familia Gracie. Scopul oricărui practicant este imobilizarea completă a adversarului cu vătămare corporală minimă. 

Tehnicile specifice sunt fără lovituri și implică prize pe adversar, proiectări și controlul adversarului la sol până la cedarea luptei. Frumusețea sportului este că tehnicile pot fi folosite de către indivizi slabi, fără calități fizice, împotriva unor adversari mai puternici, mai rapizi sau mai flexibili. Seamănă cu Judo, dar lupta continuă și după proiectare. De fapt, atunci începe distracția. Jiu Jitsu Brazilian este unic în ceea ce privește aplicarea într-o lupta de stradă. Majoritatea confruntărilor ajung cu unul dintre cei implicați la sol, lăsând o potențială victima vulnerabilă în față agresorului.

Pentru copii, este unul dintre cele mai “naturale” stiluri de contact. Cei mici au din naștere instinctul de a prinde, de a trage, împinge sau de a strânge în brațe. Aspecte prezente în mai toate tehnicile BJJ-ului.

De ce Jiu Jitsu Brazilian (sau BJJ)?

În anii în care am lucrat cu cei mici și am fost atent la dezvoltarea lor, am observat câteva beneficii cheie esențiale în dezvoltarea fizică, mentală și emoțională a copiilor practicanți. Iată-le pe cele mai importante dintre ele:

1. Sport înseamnă sănătate. Asta nu este niciun secret. Cu toții știm că sportul întreține sănătatea corpului. Să alergi, să înoți, să faci efort, în general, stimulează buna funcționare a sistemelor circulator și respirator, dezvoltă musculatura și sistemul osos, întărește sistemul imunitar și echilibrează sistemul endocrinologic. Legat de acesta din urmă, există o legătură strânsă între “hormonii benefici” (oxitocina, endorfine, dopamină, serotonină) eliberați în urmă efortului și starea de bună-dispoziție resimțită de după antrenament. În traducere liberă: antrenamentele ne fac mai fericiți! Drept urmare, suntem mai calmi, mai relaxați și cu mintea liberă de “energiile negative” acumulate pe timpul zilei. Un copil sănătos este un copil fericit, cu poftă de mâncare, chef de joacă și cu mintea pregătită pentru provocările zilei.
2. Auto-apărare și responsabilitate. Cei mici asimilează nu doar un sport, ci și știința auto-apărării. Și pentru că tehnicile pot fi uneori periculoase dacă sunt efectuate într-un mediu neadecvat, responsabilitatea aplicării lor în afară sălii de antrenament este responsabilitatea numărul unu a antrenorilor. Îi învățăm pe cei mici să evite orice luptă cu orice preț, să folosească “jiu jitsu verbal” înainte de orice și să aplice tehnicile “ultra-mega-secrete” doar în situația în care nu există altă cale de scăpare.
3. Coordonare și dexteritate. BJJ-ul este un sport complex cu tehnici nenumărate și aflat într-o continuă dezvoltare. Pentru efectuarea anumitor tehnici e nevoie de multă coordonare și conștientizare a corpului. Am întâlnit mulți copii cărora le era greu să execute anumite mișcări, cum ar fi rostogolirea spre înainte. Nu cunosc niciunul care să fi rămas mai mult de 6 luni și să nu știe cum stă treaba cu rostogolirea. Coordonare și o dexteritate înseamnă capacitatea de a avea reacțîi rapide, adică reflexe, în caz de pericol.
4. Disciplină și dezvoltarea atenției. O sală de arte marțiale vine la pachet cu reguli de comportament. Pentru a ne desfășura activitatea în condițîi optime, copiii respectă regulamentul intern. Câteva dintre reguli au legătură cu alinierea înainte și după antrenament, cu atenția acordată când li se explică o tehnică și cu respectarea indicațiilor antrenorilor. Regulile sunt destinate, în primul rând, creării unui mediu sigur de antrenament. Deși dificilă la început (mai ales pentru cei mici), păstrarea atenției și respectarea regulilor se educa în timp și cu efort susținut pe toate planurile. Cuvântul cheie? Răbdare! Muulta răbdare! 
5. Încrederea în propriile forțe și respectul reciproc. Pe măsură ce BJJ-ul își arătă secretele (și asta nu se poate întâmplă decât în urmă unui număr cât mai mare de antrenamente), copiii devin conștienți de propriile forțe și de capacitatea lor de a lupta. Copiii practicanți au o postura dreapta, arată mai siguri pe ei și, involuntar, resping acțiunile colegilor răuvoitori, adică a celor numiți “bully”. Poate prea timizi și înfricoșați la primele antrenamente sau dimpotrivă, prea încrezători în capacități iluzorii sau inexistente, pentru copii încrederea acumulată la antrenamentele de jiu jitsu este solidă, dezvoltată în urmă efortului și a muncii susținute. Îi învățăm pe cei avansați să îi ajute pe începători când este cazul, ceea ce aduce un plus imens la capitolul încredere de sine. În același timp, începătorii învață să își respecte colegii avansați în urmă ajutorului primit de la aceștia dar și în urmă recunoașterii avansului tehnic pe care îl posedă.
6. Gestionarea emoțiilor în față stresului. La fiecare antrenament copiii au de-a face cu provocări noi. De exemplu, a învață o mișcare nouă, în BJJ, poate consumă mult timp și energie. Rundele de sparring (momentele când simulăm lupta reală pe reguli de Jiu Jitsu, adică fără lovituri) în care poți ajunge să fii controlat și nevoit să “te dai bătut”, exemenele de centură sau competițiile scot orice practicant din zona de confort și îl aduc într-un teritoriu neexplorat. Ceea ce nu știm ne înspăimântă și ne stresează în același timp. Fiind scoși din zona de confort la fiecare antrenament, copiii se obișnuiesc cu acel teritoriu neexplorat și învață să fie confortabili în situații inconfortabile. Gândiți-vă ce impact emoțional are un examen precum Bacalaureatul, de exemplu, pentru un adolescent ce a participat la competiții de sporturi de contact vs pentru un adolescent care nu a fost expus de prea multe ori la situații stresante.
7. “În Jiu Jitsu nu pierzi niciodată. Câteodată câștigi, câteodată înveți”. Sau un altfel de a spune “Omul din greșeli învață”. Sunt vorbele unuia dintre fondatorii BJJ-ului, Carlos Gracie. Citatul are legătură cu ideea de succes/eșec, atât de comună în toate aspectele vieții. Ceea ce face Jiu Jitsu pentru cei mici este că îi pune deseori în față “eșecului”. Doar că în Jiu Jitsu nu există “eșecuri” ci doar lecții. Felul cum privim lucrurile da o anumită energie unei circumstanțe. Copiii învață că orice eșec poate fi folosit în acumularea de informații. Tipar pe care îl preiau și îl aplică în viață de zi cu zi.
8. Stabilirea de target-uri și îndeplinirea lor. În Jiu Jitsu găsești o mulțime de scopuri pe care dorești să le atingi. Poate fi o centură nouă, o tresă nouă, asimilarea unei tehnici interesante sau dobândirea unei medalii. Mai toate target-urile pot fi împărțite în target-uri mai mici, ceea ce le face să fie percepute mai accesibile - de exemplu, înainte de o centură nouă, primești un număr anume de trese pe centură veche. Sistemul pe care îl folosim la antrenamente este similar cu jocurile pe calculator sau telefon. Copiii primesc trese în funcție de prezențele pe care le au trecute pe un cartonaș de prezențe, au datoria să ceară câte o tresă pe centură la fiecare 10 prezențe, se califică la examenul pentru o nouă centură când bifează numărul de trese necesar. Primesc “puncte bonus” la participarea la competiții, pentru prezențele în taberele de BJJ sau, în cazul copiilor mai mari, pentru ajutorul acordat antrenorului la grupa de copii mici.
9. Prieteni noi și vechi. Deși un sport individual, jiu jitsu este un sport de echipă. Nu poți evolua fără parteneri de antrenament, care să te facă să îți depășești limitele zi de zi. Un mare maestru spunea “Dacă vrei să fii leu, trebuie să te antrenezi cu leii”. E ceva ce îi apropie pe oameni după ce se luptă sau când depun împreună efort pentru îndeplinirea aceluiași scop. Natură BJJ-ului îl aduce pe partener în spațiul personal. Dacă box-ul sau alte stiluri de contact cu lovituri implică distanță, jiu jitsu implică non-distanță. Adică voi fi deseori în clinch, în brațe, sub sau peste un partener de antrenament care va încerca să mă facă să cedez lupta. La finalul luptei rămâne respectul și recunoștința pe care le port partenerului și el mie. Respect care da naștere unei prietenii sincere, de lungă durata și într-un anturaj sănătos, cu oameni sănătoși, disciplinați, sportivi.
10. Jiu Jitsu e Super-Fun! Dacă priveșți doi copii făcând sparring, aceștia arată ca doi pisoi jucându-se (apropo, în rundele de sparring poți folosi 100% din capacitățile fizice și din tehnici fără a-ți expune partenerul la accidentări). Noi, antrenorii de BJJ, știm cât de mult le place copiilor joaca. Și nouă ne plac jocurile cel puțin la fel de mult. O rundă de sparring seamănă cu un joc. Un fel de șah uman în care caut să obțin prize eficiente și poziții avantajoase care să mă aducă mai aproape de victorie. Este un joc în 4 pași: ducerea luptei la sol, trecerea de picioarele periculoase, controlul și încheierea luptei. Cu fiecare pas ce te aduce mai aproape de victorie, la fel că la jocuri, primești puncte. Și asta nu e tot. Mai toate tehnicile pe care le învață copiii sunt îmbrăcate în ideea de joc. Pentru că e mai plăcut să auzi “Hai să facem un joc” decât “Hai să va arat o tehnică”. Și cu siguranță copiii sunt mai atenți când vine vorba de joacă!

În loc de concluzie

Indiferent de sportul pe care îl alegi pentru copilul tău, este important ca acesta să facă mișcare în mod organizat. Majoritatea beneficiilor de mai sus se aplică la aproape toate sporturile. Că părinte, datoria ta este să te asiguri că cel mic se dezvoltă armonios și echilibrat pe plan fizic, mental și emoțional. Sportul este o unealtă minunată și te scutește de mult efort. Orice antrenor cu capul pe umeri va căuta ca cei mici să se antreneze într-un mediu sigur, sănătos și, nu în ultimul rând, distractiv. 

Vor fi momente când plouă afară, sau când cel mic e absorbit de Minecraft, Clash Royal sau Brawl Stars, sau când pur și simplu nici tu, nici el nu aveți chef de antrenament. E în regulă. Toți am trecut prin asta. Dar faceți un efort și mergeți la antrenament. Cu consistență și perseverență se nasc liderii și învingătorii! Luând atitudine când mintea spune “pas”. Respectă antrenamentul iar pe termen lung beneficiile vor fi de neprețuit. Eu am început jiu jitsu la 25 de ani, fără să practic vreun alt sport. A fost dragoste la prima vedere. Cât mi-aș fi dorit ca în copilărie să fi existat ceva similar și să mă fi “forțat” tata să merg la sală!

Un articol semnat de Marius Stan, antrenor Jiu Jitsu Brazilian

Numele meu este Marius Stan, am 37 de ani și sunt centură neagră în Jiu Jitsu Brazilian sub Tudor Mihăiță. Practic Jiu Jitsu de 12 ani și sunt antrenor de 7. Lucrez, în principal, cu copii între 3 și 15 ani. Sunt tatăl unui copil năzdrăvan, pe nume Amza, de 6 ani, care mă însoțește la antrenamente de când avea 3 ani și soțul unei femei minunate, pe nume Eliza, medic pedodont și centură mov în același sport. 

Scopul meu, ca antrenor, este să îi inspir pe cei mici să-și depășească fricile, să învețe să se apere și să crească sănătos și armonios.