Psihologia copilului neascultător - unele cauze și moduri de abordare a problemei de către părinți

Învățarea modurilor de a comunica cu ceilalți și managementul stărilor de frustrare fac parte din acumularea experienței pe măsura înaintării în vârstă a copiilor. Totuși, există destul de multe cazuri în care unii copii nu pot deprinde aceste abilități. 

Atunci când accesele de furie și agresivitate ale copilului devin tot mai pregnante în sânul familiei și în viața socială, acestea aduc prejudicii performanțelor la grădiniță și școală, relațiilor cu alți prieteni de aceeași vârstă și se pot încadra chiar în sfera sfidării fățișe a părinților. În acest articol vei afla câteva detalii despre psihologia copilului neascultător și cauza principală care poate conduce la un astfel de comportament.

1. Copilul neascultător și nevoia nesatisfăcută de afecțiune a acestuia 

Este un fapt deja cunoscut, dar prea puțin conștientizat de către adulți, faptul că cei mici au nevoie de iubire și de afecțiune pe tot parcursul creșterii lor, pentru a se dezvolta în mod armonios. Lipsa acestui ingredient al vieții de familie se poate observa prin apariția mai multor semne în comportamentul cotidian al copiilor. 

Neglijarea, abandonul, relele tratamente sau situațiile familiale tensionate și complicate între părinți, fie că sunt de natură traumatică sau nu, pot duce la privarea copiilor de afecțiunea și atenția necesare. Se instalează, astfel, deficitul de afectivitate care poate apărea nu doar dacă îți tratezi copilul cu asprime sau răceală, ci și dacă între cei doi părinți apare o ruptură emoțională sau o absență a atenției către viața de familie. 

Aceste cauze pot avea un impact negativ asupra copiilor, în mod special asupra emoțiilor pe care le dezvoltă. Chiar dacă sunt la o vârstă fragedă, când le este aproape imposibil să înțeleagă ce se petrece în jurul lor, copiii pot simți că se află într-un mediu care nu le oferă dragostea și atenția de care au atât de multă nevoie chiar dacă, de exemplu, camera bebelușului este plină cu tot mobilierul confortabil, jucăriile și accesoriile pe care poate alții nu le au. 

Agresivitatea este primul semn al acestei deficiențe, copilul găsind ocazii numeroase de a provoca durere altora, fie din punct de vedere fizic, fie mental. Țipete, lovituri, îmbrânceli, limbaj neadecvat, chiar obscen, fac parte din arsenalul unui copil agresiv. Împreună cu agresivitatea, se instalează și neascultarea care, de fapt, este o formă de comportament prin care copilul încearcă să readucă atenția de care se simte lipsit și de a se plasa el singur în centrul atenției. 

Semnele neascultării pot include mai multe forme de comportament, precum: 

• furia
• impulsivitatea
• schimbările bruște ale stărilor
• plânsetul necontrolat și fără motive rezonabile
• frica excesivă

Din păcate, atingerea acestui stadiu solicită un ajutor de specialitate, copilul singur nefiind în măsură să gestioneze singur situația. Avansarea în vârstă nu va face altceva decât să adâncească problemele, dezvoltându-se o serie de sentimente precum goliciunea interioară, lipsa de încredere și anxietatea.  

2. Copii care nu-și ascultă părinții - moduri de abordare a problemei 

Dacă sfidările copilului tău nu au atins încă un nivel îngrijorător, care să te facă să apelezi la sfaturile unui specialist psiholog, există unele moduri prin care ai putea încerca ameliorarea acestui comportament.

• Stabilește-ți așteptări realiste

Asigură-te că ceea ce ai vrut să comunici copilului a fost suficient de clar pentru vârsta pe care o are. Nu te aștepta ca un micuț de 5 ani să-ți îndeplinească rugămințile repetate de a-și face curat în cameră și de a-și ordona jucăriile deoarece aceste sarcini sunt cu mult peste puterile fizice și de înțelegere ale acestuia. 

• Tratează-ți copilul așa cum ai dori să fii și tu tratat

Fii ferm în ceea ce îi ceri să facă copilului tău, dar fă-o într-un mod clam, plin de iubire și înțelegere. Discută cu calm despre ceea ce îi deranjează și înceracă să ajungi la o soluție potrivită pentru ambele părți. Este o idee bună să aplici arta compromisului și să cedezi în unele probleme minore, dar să fii ferm în aspectele majore ale problemelor. 

• Stabilește reguli ferme ale familiei și casei 

Asigură-te că cel mic cunoaște regulile familiei la care se supun chiar și părinții. De exemplu, dacă vorbește urât, atrage-i atenția cu fermitate că acest lucru este interzis în casă și că la o a doua abatere vor exista consecințe. Asigură-te că acestea chiar sunt de luat în seamă de către copil, precum interzicerea accesului la internet pentru o perioadă sau creșterea numărului de sarcini privind ordinea și curățenia. 

Dacă totuși comportamentul copilului continuă să fie rebel și nici măcar unul dintre modurile de abordare părintească nu pare să dea roade, este timpul să te gândești serios să apelezi la ajutorul specializat al unui psiholog. Este ideal să tratezi din timp aceste deficiențe comportamentale, pentru a nu lăsa să se acumuleze mai multe probleme interioare în mentalul celui mic, probleme care îi vor dăuna cu siguranță mai târziu. 

Sursa foto: Pexels.com